Ion Iliescu publica pe blog cuvantul rostit la reuniunea de la Institutul National de Cercetari Economice "Costin Kiritescu", consacrata academicianului MIRCEA MALITA. Puteti citi in continuare a treia parte a articolului postat pe blog, intitulat "Acad. MIRCEA MALITA".
Nu vreau sa fiu gresit inteles: modernizarea tarii a inceput dupa actul Marii Uniri de la 1918. In timpul totalitarismului comunist a avut loc o accelerare a procesului, care, dincolo de celelalte aspecte ale sale, de ordin politic si social, a avut caracterul unei dictaturi de dezvoltare.
Modernizarea Romaniei a avut drept motor si conducator strategic statul, atat in comunism, cat si in perioada interbelica - despre rolul caruia in istorie, in general, s-a referit in expunerea sa , acad. Mircea Malita. Imediat dupa Revolutie am fost obligati, din motive diferite, dar care tin, ca si in perioadele precedente, nu atat de realitati, cat de dogme
ideologice, si anume sa lasam pe seama fortelor "pietei" un proces extrem de important si de critic pentru viitorul nostru: continuarea modernizarii.
Dincolo de alte explicatii posibile, ceea ce vedem acum in Romania, la nivel economic si social, este un imens esec al pietei, care a fost lipsita, in anii din urma, de componenta strategica a unei viziuni de perspectiva, sarcina cea mai importanta care revine unui stat.
Putem constata ca economia Romaniei este impartita in doua. O parte a sa este pe deplin integrata in procesul de globalizare, prin intermediul multinationalelor, care o detin, parte mai putin afectata de proasta guvernare din interior, aproape singura care beneficiaza de oportunitatile oferite de aderarea la Uniunea Europeana, o economie care este planificata strategic atat de entitatile care o detin, cat si de statele care adapostesc aceste entitati.
Cealalta parte a sa este un amestec de regii ale statului, folosite de politicieni pentru a drena banii publici, de intreprinderi mici si mijlocii care se zbat sa supravietuiasca intr-un mediu economic si legislativ ostil, supuse abuzurilor unui aparat de stat care are un singur proiect economic: atingerea unei tinte de deficit, impusa de creditorii externi, care, in paranteza fie spus, sunt printre cei care se afla la originea actualei crize globale.
Daca timp de aproape cincisprezece ani proiectul national a Romaniei a fost legat de integrarea europeana si euro-atlantica, acum singurul nostru proiect este incadrarea cu orice pret intr-un deficit impus din exterior. De ce am ajuns aici? Nu este vorba de a cauta vinovati, ci de a incerca sa intelegem unde si de ce am gresit, pentru a indrepta lucrurile.
La inceputul anilor 2000, cand aderarea la UE devenea o certitudine, a aparut necesitatea elaborarii unui nou proiect national, care sa plece de la noul statut al Romaniei, de la cresterea gradului de complexitate a cadrului in care urma sa evolueze economia nationala, ca si de la limitele mijloacelor de interventie ale statului in caz de derapaje economice.
Strategia pe care am inceput s-o elaboram, si care era in curs de finalizare in toamna anului 2004, privind dezvoltarea durabila pe termen mediu si lung "Romania 2025", a fost rodul unui efort de conceptualizare la care au participat actori institutionali, precum Guvernul, BNR, Academia Romana, respectiv INCE, cercetarea universitara, organizatii ale societatii civile, personalitati ale lumii intelectuale.
Trebuie sa recunoastem ca, desi abandonata de noua putere politica instalata dupa alegerile din 2004, scenariile din Strategie s-au dovedit, pana in momentul crizei, corecte.
Poate ca daca ar fi fost pus ceva in locul ei, abandonul acelei Strategii de dezvoltare durabila putea fi considerata o simpla
manifestare de orgoliu. Dar nu s-a pus nimic in loc. Si acest lucru il decontam acum. Din 2005 pana in 2008 am avut crestere economica fara dezvoltare. Este foarte bine ca in acei ani au crescut salariile si pensiile. Nici nu s-ar fi putut altfel, mai ales ca dupa aderare procesul de convergenta a preturilor interne cu acelea din Uniunea Europeana s-a accelerat.
Problema este ca in acest timp s-au degradat serviciile publice de sanatate, de educatie, de transport, ca nu s-au construit
autostrazi, ca starea retelelor de cale ferata a devenit dramatica. Politizarea dincolo de orice ratiune a actului administrativ si a institutiilor statului a determinat blocaje si o absorbtie deficitara a fondurilor europene. Iar coruptia a devenit endemica.
Intre 2005 si 2008, ca urmare si a introducerii cotei unice de impozitare saracia, in loc sa scada, a crescut in Romania. Un paradox? Nici de cum! O consecinta fireasca a renuntarii la rolul redistributiv al statului! Iar acum demantelarea statului
social sub pretextul ca nu ni-l putem permite, va duce in saracie alte milioane de romani!