Republica Moldova refuza intalnirea cu Parlamentul European
Replica de Constanta
Luni, 27 Aprilie 2009
3692
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu (foto) a declarat sambata la Craiova ca autoritatile din R. Moldova au anuntat ca refuza sa se intalneasca, saptamana viitoare, cu delegatia Parlamentului European care se va deplasa in R. Moldova pentru a analiza evenimentele petrecute la Chisinau dupa alegeri. Marian Jean Marinescu sustine ca reprezentantii Republicii Moldova au intrebat daca din delegatia Parlamentului European face parte vreun roman. "Suntem patru membri in aceasta delegatie si vom face un raport in care vom incerca sa introducem toate incalcarile drepturilor omului care au avut loc acolo in Moldova. Raportul va fi prezentat joi in sedinta (confederatiei) presedintilor Parlamentului European pe baza caruia se va emite o rezolutie in prima saptamana a lunii mai la Strasbourg. Din pacate, prima noutate pe care am primit-o in aceasta dimineata este ca autoritatile moldovenesti refuza sa dea curs intalnirii cu delegatia. Ultima informatie pe care o am de la secretariatul Parlamentului European e ca autoritatile moldovenesti au intrebat expres daca din delegatie face parte vreun roman", a declarat eurpoarlamentarul Marian Jean Marinescu. Reprezentantul Partidului Popular European in delegatia care va efectua vizita in Republica Moldova a mai precizat ca la Chisinau cei patru europarlamentari urmau sa se intalneasca cu victimele actiunilor autoritatilor moldovenesti care au vizat inabusirea revoltelor studentilor basarabeni din zilele de dupa alegerile de la inceputul lunii aprilie.